Invitație la înscriere în Programul RCO2026
de pregătire în robotică educativă și performanță competițională pentru copii 7–16 ani
de pregătire în robotică educativă și performanță competițională pentru copii 7–16 ani
Invităm elevii cu vârsta între 7 și 16 ani, indiferent de școală și localitate (Cluj-Napoca și împrejurimi), să se înscrie la Programul RCO2026.
Programul este dedicat pregătirii în robotică educativă (inițiere și antrenament) și participării în echipă la competiția internațională Robotics Championship International, care are loc la Oradea, în perioada 8–9 mai 2026. Competiția reunește peste 700 de tineri din peste 13 țări.
Despre program
Programul este conceput atât pentru:
începători, care vor să intre pentru prima dată în lumea STEM și să învețe de la zero să construiască și să programeze roboți
copii cu experiență, care vor să se perfecționeze și să participe la competiții
Înscrierea este deschisă tuturor, indiferent de nivel. Pe parcurs, copiii pot avansa la o grupă superioară în funcție de interes, implicare și progres, astfel încât să fie mereu provocați și să evolueze constant.
Echipe pe nivel de experiență și vârstă
Lucrăm în echipe mici, pentru eficiență și motivație: maxim 5 copii/echipă, în funcție de vârstă și experiență:
Începători (de la zero, fără experiență)
Intermediari (au lucrat deja cu roboți, cunosc baza)
Avansați (au experiență practică, orientați spre performanță)
Ce învață copiii în cele 2 luni de pregătire
În întâlnirile săptămânale cu mentorii, elevii vor parcurge pas cu pas:
Construcția roboților (structură, mecanisme, funcționalitate)
Programare și logică (algoritmi, control, senzori)
Testare și îmbunătățire (strategie, optimizare, rezolvare de probleme)
Pregătire pentru competiție (provocări, reguli, lucru în echipă, sfaturi și trucuri)
Program și locație
Frecvență: 1 întâlnire/săptămână pentru fiecare grupă
Durată: 2 ore/întâlnire
Interval: în timpul săptămânii, după orele de școală, sau în weekend
Locație: Cluj-Napoca, în centru
Dacă este nevoie, putem organiza grupe și în alte zile, în alte intervale.
Participare la competiția internațională
La finalul programului, copiii care doresc pot participa în echipe la Robotics Championship International Oradea 2026, una dintre cele mai mari competiții de robotică educativă din regiune.
De ce merită acest program
Pe lângă robotică, copiii își dezvoltă abilități esențiale pentru viitor:
colaborare și spirit de echipă
creativitate și rezolvare de probleme
gândire logică și algoritmică
disciplină, perseverență, încredere în sine
noțiuni din fizică, electronică, informatică
organizare și management de timp
Programul este gândit ca o experiență educațională completă, practică și motivantă, în care copiii învață prin joc, provocări și rezultate reale.
Costurile programului de pregătire
1) Cost operațional program
90 lei/oră/copil
Programul include 16 ore în total: 8 ședințe x 2 ore, pe durata a 2 luni (cost cost 1440 lei)
Opțional: participare la competiție
După finalizarea programului, copiii care doresc să participe la competiția internațională de la Oradea pot alege una dintre variante:
A) Deplasare organizată individual (de către părinți)
Părinții însoțesc copilul, se ocupă de partea logistică și suportă individual toate costurile ce ține de transport, cazare, masă etc.
sau
B) Deplasare cu echipa + program de grup organizat de noi
Plecăm în echipă joi, 7 mai, dimineața, din Cluj-Napoca și ne întoarcem duminică, 10 mai, seara, în Cluj-Napoca.
Avem 4 zile de activități: o zi (joi) pentru teste pe suprafața oficială competițională din sala de concurs, două zile (vineri și sâmbătă) pentru concursul efectiv și o zi (duminică) pentru relaxare și distracție la aquapark.
Deplasarea în echipă include:
transport dus-întors Cluj-Napoca – Oradea
cazare 3 nopți (hotel 3 stele)
pensiune completă (mic dejun, prânz, cină)
adulți însoțitori pe tot parcursul deplasării și activităților
ieșire de grup la înghețată și vizitat Oradea la pas
ieșire la pizza cu echipa, pentru sărbătorirea participării la concurs
după concurs: o zi de relaxare la Aquapark Nymphaea
Cost operațional excursie cu echipa: 2.000 lei/copil
Contribuție pentru echipamente și deplasarea mentorilor
Pentru fiecare copil participant la concurs din echipele pregătite de noi, indiferent de varianta de deplasare aleasă (organizat individual de părinți sau în grup, organizat de noi), se aplică un cost de:
500 lei/copil pentru acoperirea costurilor operaționale necesare echipamentelor și deplasării la concurs a mentorilor.
Cine suntem
Suntem un grup de părinți și profesioniști din domenii diverse (IT, educație, management, antreprenoriat, juridic). Investim în educația copiilor care au potențial, sunt curioși să învețe, să testeze, să descopere și își doresc performanță.
Am pus bazele asociației Marte2050 din dorința de a pregăti copiii de azi pentru lumea de mâine, o lume în care știința și tehnologia vor fi printre cheile progresului și succesului.
Ne dorim să oferim și o alternativă sănătoasă la timpul excesiv petrecut pe telefon și pe rețelele sociale, prin competențe reale, utile la școală și în viitoarea carieră.
Lecție demo gratuită / înscriere în program
Dacă doriți, înainte de înscriere, copilul poate participa la o lecție demo gratuită, ca să vedeți cum lucrăm.
Dacă sunteți deja hotărât(ă) să înscrieți copilul în Programul RCO2026, completați formularul de înscriere:
https://forms.gle/Sx7YwDMHYj1FSq7P9
Data limită pentru înscriere: cel târziu 15 februarie 2026.
Disclaimer: Asociația Marte2050 nu este afiliată, asociată sau parteneră în niciun fel cu competiția Robotics Championship International și nici cu organizatorii acesteia. Participarea la program nu reprezintă o înscriere oficială în competiție, nu garantează obținerea niciunui premiu sau rezultat și nu condiționează înscrierea sau participarea la concurs. Înscrierea la competiție se poate face de către orice persoană interesată, direct pe site-ul oficial al competiției, conform regulilor organizatorilor.